Grație succesului de care ne-am bucurat la prima ediție, anul acesta, organizăm cea de-a doua ediție a Turneului de Tenis Malama Cristiana, clasificat în calendarul național al Federației Române de Tenis.
Desfășurată în mai 2022, prima ediție a Turneului de Tenis Malama Cristiana, a fost structurată pe două categorii de vârstă, 10 ani și 12 ani și a reunit la Tenis Con Slobozia peste 70 de sportivi, atât din țară, cât și din străinătate. Tinerii participanți au beneficiat atât de puncte în clasamentul național al Federației de Tenis, cât și de numeroase premii.
Acest eveniment sportiv va fi repetat anual, fiind considerat o tradiție în cadrul fundației noastre.
“Turneul Cristiana Malama a luat naștere în amintirea iubitei noastre fiice care iubea acest sport”, declară Camelia Malama, președintele Fundației Malama Cristiana Cosmina.
Ne-am pregătim intens pentru Ediția a II-a, am organizat totul în detaliu pentru o bună desfășurare și am stabilit premii în valoare totală peste 4000 €. Astfel, în perioada 20-23.05.2023, a avut loc Turneului de Tenis Malama Cristiana, Ediția a II-a, destinată juniorilor cu vârsta de 10 ani, respectiv 12 ani, atât masculin, cât si feminin, simplu și dublu.
Tineri talentați și determinați au venit la Tenis Con Slobozia, pentru a face spectacol pe zgură.
Întâlnirea cu sportivi bine pregătiți, entuziasmul și energia debordantă au fost cheia succesului pentru o atmosferă incredibilă pe parcursul celor 4 zile de competiții.
Ne bucură faptul că reușim să promovăm acest sport și putem susține juniorii în vederea obținerii performanței. Suntem recunoscători pentru prezența a 80 de tineri sportivi, veniți din diferite orașe ale țării, precum: Brăila, Galați, Constanța, București, Slobozia, cât și însoțitorilor acestora.
Sportivii au reușit să transforme acest eveniment într-un real succes!
Mulțumim Partenerilor Oficiali: Expomob, Sarapac Impex SRL, Tehnoplant Farm LGR SRL, JC Dent, Orion, Malama Medical Center SRL, Lico Solution SRL, Azuga, Tenis Con Slobozia și a Sponsorilor: Hotel Restaurant Select, Cow Genetics SRL, Maria Grup Distribution SRL, Geoterra Instal SRL, Peisagistica Prest Construct SRL, Denval Auto SRL, M&M Scoala de soferi Drivers, Mobila SA, Maltex SRL.